Pentru mine, e cea mai mare împlinire. Dar și cea mai grea provocare de până acum.

E cea mai frumoasă experiență trăită vreodată, dar și cea mai solicitantă.

Când crezi că lucrurile merg unse, atunci te lovește ceva în creștetul capului.

A fi mamă înseamnă, pentru mine, plecarea într-o călătorie inițiatică. 

O călătorie ce te face mai puternică la fiecare pas, ce te face să devii mai răbdătoare și mai ambițioasă. Totul pentru a putea fi mai bună decât ai fost ieri. E o luptă incredibilă cu tine însăți, cu emoțiile pe care (încă) înveți să le cunoști și stăpânești. E o proces continuu de învățare, de transformare, de adaptare. 

Într-o astfel de călătorie, când ai doi copii, totul e la dublu. Fericirea, schimbările prin care treci, împlinirea, senzația ca ai Tot, dar și îngrijorările sau supărările. Chiar și aptitudinile de arbitru se îmbunătățesc considerabil. 🙂

Amândoi au nevoie de tine. De cele mai multe ori, chiar în același timp.

Amândoi vor mașinuța roșie. În același timp.

Amândoi plâng și râd. Tot în același timp.

Amândoi învață zilnic unul de la celălalt. Cel mic de la cel mare, dar și invers. 

Amândoi te iubesc. Chiar și așa, împărțită mereu între ei, încercând sa le oferi tot ce ai.

Marea dificultate este împărțirea asta a ta. Faci tot ce poți, pentru ca fiecare să simtă că îi oferi totul LUI. Te dai peste cap, ca fiecare să simtă că PE EL îl iubești cel mai mult. Și asta nu e o minciună. Chiar îi iubești, pe fiecare în parte, cel mai mult. Știu că nu sună logic, dar așa este. 

Pentru că pe Filip îl iubesc cel mai mult.

Pentru că pe Fabian îl iubesc cel mai mult. 

Pentru că iubirea mea pentru fiecare este unică, este împlinitoare. 

Au trecut 2 ani. Deja.