Basmele au reprezentat pentru mine o invitație în lumea cărților și un îndemn în a îmi lăsa imaginația să înflorească, să zboare pe firul poveștii și să pornească alături de protagoniști în călătorii inițiatice, pe parcursul cărora să se dezvolte. 

Acum, ca mamă, am încercat să sădesc în mințile micilor mei exploratori plăcerea pentru cărți. 

Chiar până să facă 1 anișor, le-am arătat cărticele cu imagini sau am încercat să le citesc câte puțin, atât cât aveau răbdare și nu începeau să ronțăie cartea. 

Acum, cel mic are aproape 2 ani, iar cel mare aproape 5. Am evoluat treptat, de la cărți cu câteva cuvinte, la povestioare, ajungând acum la povești ceva mai lungi, cel puțin cu băiatul cel mare. 

 

O singură categorie de povești am evitat să le citesc: basmele. 

Întrucât am considerat că un basm este potrivit și poți învăța multe lucruri din povestea lui, atât timp cât este citit la vârsta potrivită. Citit mai devreme de 5-6 ani, un basm nu poate fi pe deplin înțeles, ca să nu spun că poate fi înfricoșător, pentru un copil a cărui minte dă naștere celor mai mari monștri sau balauri la vederea unei simple umbre. 

Cum să nu se sperie un copil de 3 ani atunci când pereții casei sunt mânjiți cu sângele iezilor? 

 

În căutarea unor păreri avizate vizavi de părerea mea, am dat peste cartea lui Bruno Bettelheim, Psihanaliza basmelor. 

Bruno Bettelheim spune că “Pentru ca o poveste să atragă cu adevărat atenția unui copil, trebuie să fie captivantă și să-i provoace curiozitatea. Însă, pentru a-i îmbogăți viața, trebuie să-i stimuleze imaginația; să-l ajute să-și dezvolte intelectul și să-și definească emoțiile;  să fie în concordanță cu temerile și aspirațiile lui; să-i recunoască pe deplin dificultățile și, în același timp,  să sugereze soluții la probleme care îl frământă. Pe scurt, trebuie să se adreseze în același timp tuturor aspectelor personalității sale – și asta fără a minimaliza situațiile delicate prin care trece un copil, ci, dimpotrivă, acordându-le toată atenția, stimulându-i simultan copilului încrederea în sine și în viitorul său.” (p. 9)

 

Mai mult, autorul spune că basmele conțin învățături despre viața interioară a unui om și că ele oferă soluții de ieșire din situații limită. 

Exact așa cum subliniam și eu, autorul afirmă că: “…ele conferă imaginației copilului dimensiuni inedite, imposibil de descoperit prin propriile lui forțe.” (p. 12)

Totuși, el susține că dorința părinților de a îi proteja pe cei mici de ceea ce îi poate neliniști sau faptul că doar imaginile plăcute și partea bună a lucrurilor ar trebui expuse unui copil, nu fac decât să le hrănească mintea unidimensional, privându-i astfel de realitate și de părțile mai puțin bune ale ei. 

Sunt de acord că cei mici trebuie să cunoască și ceea ce înseamnă durerea, sacrificul sau pierderea cuiva drag. Mai mult, susțin faptul că dacă cei mici cunosc doar partea luminoasă a lucrurilor vor întâmpina dificultăți în a se adapta mai târziu lumii reale, unde se vor lovi și de partea întunecoasă a vieții, dar și a oamenilor.

Așa cum afirmă și Bruno Bettelheim, dacă un copil crede că un om are doar părți bune, fără agresivitate, fără furie necontrolată sau ură, poate chiar gelozie, atunci când el va simți aceste emoții, lumea lui va fi dată peste cap. Va crede că el nu este normal și că nimeni, în afară de el, nu poate fi rău. 

Copilul va reuși să controleze toate aceste trăiri dacă va înțelege ce se întâmplă cu el însuși. Iar ca să înțeleagă acest lucru și să își înfrunte trăirile inconștiente, el va apela la visarea cu ochii deschiși, “meditând, rearanjând și fantasmând despre detalii potrivite ale poveștii ca reacție la presiunile inconștientului”. (p. 12)

Prin intermediul acestora, el “toarnă un conținut inconștient în fantezii conștiente, ceea ce îi permite ulterior să controleze acel conținut.” (p. 12) 

Copilul regăsește în basm emoții și temeri pe care el poate încă nu e capabil să le exprime: teama de întuneric, de un anumit animal, teama de moarte. Basmul abordează direct aceste anxietăți și oferă rezolvări la un nivel ușor de înțeles de către copil.

 

Totuși, elementul esențial în această situație este, pentru mine, momentul când copilul descoperă un anume basm.     

Bruno Bettelheim spune că nu putem să știm la ce vârstă un anumit basm va influența imaginația copilului și că părinții nu pot hotărî ordinea și momentul lecturii unui basm. 

Autorul susține că numai copilul determină acest lucru, prin intensitatea emoțiilor cu care reacționează la auzul unei povești. 

 

Eu cred cu tărie că un copil de 3 ani va înțelege total diferit un basm, chiar și la nivel inconștient, față de unul de 5 ani, să spunem. 

Este adevărat, contează foarte mult basmul și felul în care cel mic rezonează cu povestea, dar vârsta este extrem de importantă. 
Cu ce basm aș începe eu?
Aș spune Frumoasa și Bestia. Toată magia ce înconjoară aceste poveste, puterea iubirii și a familiei, totul îmbrăcat într-o poveste simplă. 
Apoi, următorul pe listă ar fi basmul Punguța cu doi bani. O împletire a elementelor fabuloase cu folclorul. 

 

În concluzie, din punctul meu de vedere, sunt foarte multe povești frumoase, aparținând scriitorilor contemporani, care oferă foarte multe învățături. Este adevărat și faptul că basmele au o importanță majoră prin prisma faptului că ne oferă o imagine a vieții de odinioară, ne oferă atât soluții de rezolvare a anxietății, cât și speranță. 

Basmele sunt ușița secretă aflată într-o gradină plină cu flori frumoase și plante rare. Ele se află sub o patură groasă de iederă, dar odată descoperită această ușiță, te întorci la ea, iar și iar. Mai ales atunci când ești pregătit.