Mama “Imediat”
Dacă ar fi să numărăm de câte ori spunem imediat pe parcursul unei zile, la ce concluzie am ajunge?
Am aflat eu. De fapt, m-a lovit involuntar gândul acesta, în timp ce rosteam pentru a multa oară Imediat, mami!
Băieții erau bolnavi amândoi, adică unul era în refacere, la regim, iar celălalt zăcea în pat. M-am auzit spunând asta și mi-am dat seama că, în Du-te vino -ul ăsta dintre ei, atunci când mă strigau, răspunsul meu era doar Imediat!
– Mami, mă doare burta!
Imediat.
– Mami, mi-e rău!
Imediat!
– Mami, îmi dai puțină apă?
Imediat.
Și am realizat că sunt Mama Imediat, într-o cursă continuă între ei doi, vrând să nu întârzii la niciunul din ei, să nu se simtă niciunul mai ne-iubit, mai neglijat sau mai lăsat de izbeliște.
Imediat, un cuvânt spus din reflex, care înghite, de fapt, mai multe cuvinte: neputința de a te împărți între copii, vina că nu poți să fii acolo DOAR pentru EL.
Imediat, e oglinda care se pune între tine și copilul care îți cere ajutorul. Și nu îți reflectă doar cearcănele și părul nepieptănat. Ci și sufletul care ar vrea să se destrame și să se împartă, să fie acolo pentru amândoi, ATUNCI. Nu imediat.
Imediat, flutură steagul copleșirii, când ai două suflete și doar un corp. Când ai o gură cu care simți fierbințeala frunții, iar frunțile sunt două…
Și totuși… Imediat aprinde o scânteie a speranței că, spunând asta, el știe că vii cât poți de repede. Știe că ești acolo. Știe că vii… Imediat.
