Așa cum am
promis, am revenit și cu ideile de jocuri pentru cei mai micuți, pentru că și
ei au nevoie de stimulare și de conectare prin joacă. Când era Filip mic, aveam
mai mult timp și reușeam să fac mult mai multe activități cu el. Acum, cu
Fabian, e puțin mai greu, dar reușim să avem doi copilași fericiți.
Jocuri pentru dezvoltarea motricității fine
Materiale necesare: paie, bețișoare colorate din lemn, capace de
borcane, chipsuri de poker, biluțe colorate, o sticlă de plastic sau o cutie pe care să o găuriți
sau decupați, în funcție de caz
Avem multe
variațiuni pe această temă, deoarece posibilitățile sunt multe, și pe lângă
motricitatea fină, putem dezvolta atât sortarea pe culori sau forme, cât și
coordonarea mână-ochi.
Noi am încercat:
-introducerea și
sortarea paielor și a bețelor de lemn prin gaurele mici colorate
-introducerea
capacelor de la borcane sau a chipsurilor de poker într-o cutie cu capacul
decupat
-introducerea
biluțelor colorate într-o cutie decupată
Jocuri de rol
Materiale necesare: marionete textile pentru degete, trusă de medic,
trusă de scule
Jocurile de rol
pot fi practicate atunci când simțiti ca cel mic este pregătit și înțelege ce
are de făcut sau măcar se distrează imitându-vă pe voi.
Jocuri senzoriale
Materiale necesare: biluțe hidrofile, animale marine, pungă ziplock, apă, făină și colorant alimentar
Pentru activitățile senzoriale noi am umplut o pungă ziplock cu bile albastre hidrofile, lăsate în prealabil la hidratat, și am introdus și câteva figurine marine, pe care cei mici le-au căutat printre biluțele moi. Nu trebuie să uităm că la genul acesta de activități, cei mici trebuie supravegheați foarte atent, pentru a evita ruperea pungii și înghițirea biluțelor.
De asemenea, ne-am jucat și cu gheață colorată pentru a descoperi diferite senzații și am încercat să pictăm cu ajutorul cuburilor de gheață.
Cireașa de pe tort au fost acuarelele homemade, făcute din făină, apă și colorant și apoi pictatul cu mâinile și picioarele. Prin toată bucătăria. J
Să nu uităm și de plastilina homemade, life saving pentru cazurile în care frații mai mari
modelează plastilină adevărată, iar prichindeii înca sunt la stadiu de descoperire prin ronțăit tot ce prind.
Rețetă: 1 măsură făină
½ masură sare
½ măsură apă fierbinte
2 linguri ulei de gătit
Colorant alimentar
Amestecați ingredientele umede și apoi le adăugați și pe cele uscate și amestecați bine.
Se poate păstra în folie alimentară.
Sper că v-am fost de ajutor și vom mai reveni asupra ideilor de jocuri pentru că sunt mereu la
mare căutare. Haideți la joacă!
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Cookie settingsACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
Pingback: 6 Idei de activități pentru 2-5 ani - Toate pânzele sus