Cum a fost 2021?

Adnana/ December 31, 2021/ Gânduri/ 0 comments

Ce întrebare grea…

A fost frumos, plin, dar și greu, deopotrivă. Nu-i așa?

Am iubit, am îmbrățișat și am sărutat doi pui de om care, asemenea unui aluat bine frământat, cresc la căldură și dau înapoi la frig. 

Așa și ei. Au crescut la căldura inimii mele, când i-am mângâiat cu blândețe, dar am văzut și teamă în ochii lor, când am țipat, am răcnit și m-am transformat în mama care nu credeam că voi putea fi vreodată. 

Sunt om și greșesc. Asta învăț eu din 2021. Învăț să îmi îmblânzesc demonii, să văd ce nevoi am și să mi le împlinesc. Învăț să fiu o mamă mai bună, dar nu făcând ceva pentru ei. Ci pentru mine. Așa pot fi mama pe care îmi doresc să și-o amintească peste ani. Învăț să găsesc timp și pentru inima mea, și pentru pasiunile mele. 

Poate părea egoist. Dar dacă ești mamă, dacă ai simțit ce simt și eu, atunci știi despre ce vorbesc. Știi ce port în suflet. Știi că am nevoie să umplu și paharul meu, nu doar al lor. Căci altfel…nu doar că nu le umplu paharul cu iubire, recunoștință și fericire, dar risc să îl golesc. 

A mai trecut un an în care am trăit cu teamă. Teama că vom pierde pe cineva din cauza pandemiei. Dar nu pandemia a fost cea care ne-a lăsat un loc liber în suflet. Ci boala care cred că ne va lua pe toți. Nu pot să nu mă uit la 2021 și să nu simt…golul. 

Un an în care am simțit de multe ori că am ajuns pe fundul mării, fie de vinovăție, fie de disperare sau epuizare. (Da, chiar dacă stau acasă cu copiii, pot fi epuizată. Este o epuizare psihică, o izolare de societate, o presiune de a fi educatoarea perfectă, mama jucăușă, gospodina bună și cu casa curată). 

Dar a fost și anul “Primelor dăți” – prima oară pe bicicletă fără roți ajutătoare, prima dată la patinoar, prima dată la volan după mulți ani, primul dinte picat… Câte emoții aduc aceste Prime dăți, câtă bucurie, dar și lacrimi. Lacrimi de trezire la o realitate în care anii care trec devin trenuri care te poartă prin viața. 

Culesul murelor din pădure, plimbările prin poienițe, dansul flăcărilor din șemineu sau gemul făcut de noi sunt momente care au adus lumina. Care au echilibrat balanța. 

Sunt recunoscătoare pentru fiecare zâmbet, pentru fiecare pas strâmb din care am învățat ceva. Sunt recunoscătoare că am lângă mine un om care mă apără și mă susține ca un munte. Sunt recunoscătoare că îi avem pe părinții noștri. Sunt recunoscătoare pentru cele două lumânărele ce ne luminează viața. 

2021. Frumos și greu. 

A mai trecut un an prin părul meu

Atât de plin, vijelios,

M-a răvășit, încât nici eu

Nu am crezut că mă pot ridica de jos. 

Rulează în fața ochilor mei

Ca un film pus pe rapid cu mine, cu ei…

Secvență după secvență, puse cap la cap

Am clipit și pelicula s-a încheiat.

Zâmbesc, și le pun în dulap.

Acela, al amintirilor, pe care le-am fotografiat

Cu ochii, cu sufletul, cu mintea

Le pun bine, să nu le pot uita. 

Cu riduri la ochi

Și cu fire argintii răsărind 

Eu mă întorc cu spatele și 

…Plec. Zâmbind. 

Merg mai departe, curioasă

Să te văd, 2022. 

Sper să îmi fii o amintire prețioasă.

La mulți ani! Toate pânzele sus spre 2022!

Sper să vă aducă… ce aveți nevoie. 

Share this Post

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*