Din când în când, fac câte un rezumat al activităților pe care le-am mai făcut cu cei mici și pe care le consider interesante. Pentru mine sursele de inspirație sunt: Pinterest, blog-uri cu această temă sau grupuri de Facebook. 1. Diy tangram Materiale necesare: Carton, foi, șabloane (sau precizia mâinii : ) ) Desenați o
Aceste activități de vară sunt excelente, întrucât zilele călduroase ne bat la ușă, iar timpul petrecut în aer liber se prelungește pe zi ce trece. Lucru care poate doar să ne bucure, nu? Cui nu îi place să stea la iarbă verde, să se joace cu cei mici sau să se relaxeze în timp ce
V-am povestit ieri, aici, cum am organizat o Vânătoare de comori (Treasure hunt) pentru Filip. Încă de când i-am dat harta a fost foarte încântat și după o privire de doar 2 secunde, a zbughit-o spre primul indiciu. Apoi, repede-repede, spre cel de-al doilea indiciu. Zici că era la o cursă contracronometru. Cu lingura „magică”
Plănuiesc de ceva vreme să facem o vânătoare de comori împreună cu cei mici. Am mai făcut treasure hunt pe culori sau pe textură, dar niciodată un treasure hunt cu hartă și comoară. Treasure Hunt -culori Treasure Hunt – textură Acum cred că a sosit momentul, căci am început să ne uităm la Aventurile
Îmi propusesem să scriu articolul din această seară în timp ce Fabian dormea, iar lui Filip îi făceam o activitate care să îl țină prins acolo. Zis și făcut. Fabian adormit. Filip avea de construit o mașină din plastilină. Iau telefonul ca să încep să scriu. – Mami, mă ajuți, te rog? – Sigur că
Cu toții facem activități cu cei mici, iar pentru această perioadă m-am gândit să vă vin în ajutor cu câteva idei de activități pentru Iepuraș. 1. Hrănește Iepurașul Materiale necesare: carton, marker, foarfecă Pe un carton am desenat un iepuraș, i-am decupat gura și burtica, apoi am confecționat morcovii. Aceștia pot fi tot din carton sau din fetru.
Așa cum am promis, am revenit și cu ideile de jocuri pentru cei mai micuți, pentru că și ei au nevoie de stimulare și de conectare prin joacă. Când era Filip mic, aveam mai mult timp și reușeam să fac mult mai multe activități cu el. Acum, cu Fabian, e puțin mai greu, dar reușim
Cred că cele mai căutate cuvinte de pe Internet în aceste săptămâni au fost “Idei de activități”. Pinterestul a luat foc, la fel și imprimantele, iar magazinele on-line de jucării sunt stock-out mai ceva ca de Crăciun. Așa că scoatem și noi de la naftalină câteva idei, unele distractive, altele mai educative,