În linii mici,
fiecare pas mi-a luat foarte mult timp, pentru că mi-am prins urechile în toate
informațiile tehnice și nu știu ce m-aș fi făcut dacă nu l-aș fi avut pe soțul
meu să mă ajute. Nici el nu e vreun IT-ist priceput, dar știe câte una-alta de
prin fiecare domeniu.
Așadar, datorită
lui am găsit niște servicii de găzduire
WordPress ce păreau atractive și suficiente pentru ce îmi doream eu la momentul
acela.
Aceasta a fost
prima greșeală pe care am făcut-o, întrucât hosting-ul nu s-a dovedit a fi ce
ne așteptam. Site-ul mergea foarte greu, încărcarea fotografiilor în articole
dura o eternitate, iar pe partea de suport din partea echipei de găzduire web
nu am întâmpinat deschidere și comunicare. Și, vă dați seama, ca începător în
ale blogging-ului, îmi băgam nasul mereu pe unde nu trebuia și reușeam să mai
stric ceva pe la site. Pe cine să întreb cum să repar, dacă nimeni nu îmi
răspundea? Tot Sfântul Google mă salva, dar el era cam zgârcit, eu cam înceată
în gândire în acest domeniu, așa că ieșea o varză de fiecare dată. Ți-am făcut
poftă, așa-i?
Ei bine, să lăsăm
varza pentru mâncat și nu pentru hosting și blogging.
Pingback: Proba 4. Cum alegem serviciile de hosting? Tehnologie versus asistență umană