Recenzie de carte – Acolo unde cântă racii, Delia Owens

Adnana/ December 28, 2021/ Cărți/ 0 comments

Când îmi cumpăr cărți, fac ce fac și aleg doar cărți din sfera psihologiei copilului sau de parenting. 

Totuși, acum, pe sfârșit de an, am participat la o tombolă pe unul dintre grupurile mele de Facebook, Părinți pe sârmă, și am avut marele noroc să câștig două cărți.  Una dintre ele este Acolo unde cântă racii, scrisă de Delia Owens. 

Auzisem de ea, o știam, o aveam în wishlist. De aceea, cu atât mai mare a fost bucuria când am aflat că am câștigat-o. 

A treia zi de Crăciun, băieții se jucau cu tati și m-am apucat să o citesc. Ca o magie, nu am mai putut să o las din mână. Am gătit, aruncându-mi ochii pe ea. Am citit, cât băieții au dormit. Am citit, în loc să mă uit la seriale. Am terminat-o într-o singură zi. 

Doamne, ce poveste frumoasă! M-am cutremurat, am zâmbit și am trăit acolo, în mlaștină, alături de Kya, personajul principal al cărții. 

Am citit cu sufletul la gură, abia așteptam să văd ce se întâmplă, dar voiam să continue cât mai mult. O să vă spun câte ceva despre acest roman, fără a da, însă, prea multe spoilere. 

Kya este un biet copil, părăsit de mamă, apoi de frați și, în cele din urmă, de tatăl abuziv. Învață să se descurce cu treburile casei, să facă rost de bani și, mai presus de toate, învață să trăiască singură. 

Natura îi va fi mamă, tată și casă. Balta, cu toate păsările, animalele și insectele,  îi vor fi prieteni și învățători. 

Toate detaliile sunt extrem de sugestive, încât mi-a fost foarte ușor să pictez cu ochii minții toate peisajele, lagunele și penajul păsărilor. Cred că și de asta mi-a plăcut atât de mult, dincolo de povestea în sine. 

“Kya ridică vocea, acoperind tumultul valurilor care se izbeau de țărm, și chemă păsările. Oceanul era basul, iar pescărușii, sopranele. Țipând și văicărindu-se, dădură ocol bălții și nisipului, unde ea începuse să le arunce bucăți de foaie de plăcintă și firimituri de chiflă. Cu picioarele înainte și răsucindu-și capetele, pescărușii coborâră.

Câteva dintre păsări se apucară să îi ciugulească blând printre degetele de la picioare, iar ea râse de la gâdilat, până ce pe obraji începură să îi curgă lacrimi și, în sfârșit, suspine prelungi și întretăiate îi izbucniră din coșul pieptului. Când se termină ce era în ambalajul de carton, crezu că n-o să poată îndura durerea, temătoare că și pescărușii au s-o părăsească așa cum o părăsiseră toți ceilalți. Însă păsările, ghemuindu-se pe nisip în jurul ei, porniră să își curețe aripile întinse, cenușii. Așa că se așeză și ea pe nisip, dorindu-și să îi poată aduna pe toți și să-i ia cu ea pe verandă, să doarmă. Și-i închipui înghesuiți în pat, o îmbulzeală pufoasă de corpuri calde și pline de pene în așternuturi.”

Delia Owens reușește să te ia din sufrageria ta și să te ducă acolo, printre copaci, mușchi și pescăruși și să te facă să simți nisipul sau valurile reci. 

Reușește să te facă să simți singurătatea Kyei, dorința ei de a fi acceptată, de a fi iubită de cineva, atât de mult, încât te doare și pe tine. 

Felul în care sufletul ei trece prin furtunile vârstei, prin durerea sfâșietoare de a se simți nedorită, felul în care se expune în fața iubirii și apoi se retrage, rănită și speriată, asemenea unei broaște țestoase în carapacea ei, toate acestea o formează pe femeia Kya. 

Cel mai mult m-a impresionat puterea ei, îndârjirea cu care a reușit să se apere, să supraviețuiască, să iubească, să ierte și să își schimbe destinul. 

Acolo unde cântă racii

Acolo unde cântă racii  e un roman al unei copile devenită femeie în brațele naturii, condamnată la pieire – de familie, la singurătate – de societate, la suferință – de cei doi bărbați pe care i-a iubit. 

Felul în care se succed capitolele, iar acțiunea trece din prezent în trecut, a creat și mai mult suspans și mister.

Finalul cărții mi-a plăcut mult. Este fericit și trist, deopotrivă. Cumva, mă așteptam ca ea să fie neînfricată și să ia destinul în propriile mâini, așa cum făcuse toată viața. 

Aș scrie pagini întregi despre fiecare moment în parte, dar nu vreau să stric plăcerea lecturii. Vă recomand din suflet acest roman care arată cât de greu e să fii diferit, un roman în care sunt surprinse esența și puterea naturii, dar și a femeii. 

Acolo unde cântă racii

Lectură plăcută!

cărți pentru Crăciun
Citește și: Cărți despre Crăciun

Sursă foto: Arhiva personală 

http://blog.edituratrei.ro/acolo-unde-canta-racii-un-roman-celebru-acum-si-in-romania/

Share this Post

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*