2 ani de 2. Ce înseamnă pentru mine să fiu mama a doi copii

adnana/ October 8, 2020/ Părți din mine/ 0 comments

Acum doi ani mă pregăteam să devin mamă pentru a doua oară. E ciudat, totuși, să spui “a doua oară“, pentru că, deși ai mai născut o dată, iar ordinea firească și logică e ca acum să fie numărul doi, parcă nu te simți așa.  În general, când spun că e a doua oară când fac nu știu ce rețetă sau e a doua oară când merg într-un loc, înseamnă că deja știu ceva despre acel lucru pe care urmează să îl fac A DOUA OARĂ. Înseamnă că am niște așteptări, niște amintiri despre lucrul respectiv.

Să devii mamă pentru A DOUA OARĂ nu e deloc așa. Pentru că, deși ai crescut deja un copil, l-ai crescut singur. Erați doar tu și el. Acum, când vei fi mamă a doua oară,  nu veți mai fi doar tu cu bebelușul, așa cum a fost PRIMA OARĂ. Acum veți fi 3. 3 inimi…ce bat într-una singură.  A ta. Inima ta de mamă. 

De 2 ani, sunt mama de 2.

Ce înseamnă să fii mama a doi copii?

Pentru mine, e cea mai mare împlinire. Dar și cea mai grea provocare de până acum.

E cea mai frumoasă experiență trăită vreodată, dar și cea mai solicitantă.

Când crezi că lucrurile merg unse, atunci te lovește ceva în creștetul capului.

A fi mamă înseamnă, pentru mine, plecarea într-o călătorie inițiatică. 

O călătorie ce te face mai puternică la fiecare pas, ce te face să devii mai răbdătoare și mai ambițioasă. Totul pentru a putea fi mai bună decât ai fost ieri. E o luptă incredibilă cu tine însăți, cu emoțiile pe care (încă) înveți să le cunoști și stăpânești. E o proces continuu de învățare, de transformare, de adaptare. 

Într-o astfel de călătorie a unei mame de doi, totul e la dublu. Fericirea, schimbările prin care treci, împlinirea, senzația ca ai Tot, dar și îngrijorările sau supărările. Chiar și aptitudinile de arbitru se îmbunătățesc considerabil. 🙂

Amândoi au nevoie de tine. De cele mai multe ori, chiar în același timp.

Amândoi vor mașinuța roșie. În același timp.

Amândoi plâng și râd. Tot în același timp.

Amândoi învață zilnic unul de la celălalt. Cel mic de la cel mare, dar și invers. 

Amândoi te iubesc. Chiar și așa, împărțită mereu între ei, încercând sa le oferi tot ce ai.

Marea dificultate este împărțirea asta a ta. Faci tot ce poți, pentru ca fiecare să simtă că îi oferi totul LUI. Te dai peste cap, ca fiecare să simtă că PE EL îl iubești cel mai mult. Și asta nu e o minciună. Chiar îi iubești, pe fiecare în parte, cel mai mult. Știu că nu sună logic, dar așa este. 

Pentru că pe Filip îl iubesc cel mai mult.

Pentru că pe Fabian îl iubesc cel mai mult. 

Pentru că iubirea mea pentru fiecare este unică, este împlinitoare. 

Au trecut 2 ani. Deja.

Share this Post

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*
*